vineri, 18 mai 2012

Cel mai mare Secret!




Vaţi pus vreodată întrebarea de ce 1% din toată populaţia Terrei deţine 96% din toate bogăţiile de pe Pămînt? Corect , pentru că ei cunosc acest mare secret!În ce constă el? Este o lege naturală nescrisă ,care se numeşte LEGEA ATRACŢIE.Aici se vorbeşte despre puterea gîndului , tot ce gîndim noi se poate realiza cu adevărat.

Se spune că este cea mai mare taină a omenerii.De fapt nu este nici un fel de taină , ci doar foarte puţini îi dau importanţă.Legea Atracţiei este controlată de  univers , care sigur că ne vrea nouă binele făcînd ca gîndurile noastre să se transforme în realitate.Din păcate , el nu poate deosebi gîndurile rele de cele bune , astfel atrăgînd ambele.

Dacă vom avea o atitudine negativă la majoritatea acţiunilor noastre , de exemplu cînd întîrziem undeva, mereu strigăm la alţii , găsim o mulţime de lucruri rele şi o mulţime de scuze.Cu o aşa dispoziţie evident vom primi la fel lucruri negative ,sau ceva nu chiar plăcut.
Însă ce dacă ne gîndim la ceva bun?Spre exemplu că în timpul acelui ambuteiaj ,din cauza căruia noi întîrziem , putem savura un show de paraşute  în aer sau de a primi plăcere de la un CD cu muzica preferată.


Gîndeşte-te la ce poate face un copil cam de un an şi ce face în genere el în familie .Sunt sigur că te-ai gîndit la problemele pe care le crează , plînge la fiecare oră , pampersuri schimbate la fel peste fiecare oră , grijă şi atenţie 24 din 24.Dacă asta ţi-a venit în cap prima dată cînd te-am rugat să te gîndeşti la acel copil , e o gîndire negativă care la fel atrage lucruri negative.Gîndeşte-te la zîmbetul copilului care încîntă pe părinţi indiferent de cîte nopţi nedormite a fost , la bucuria care a adus-o familiei şi tuturor cunoscuţilor odată cu apariţia sa în viaţa lor.

Recent am citit despre un caz care nuştiu m-a impresionat cel mai mult din toate articolele citite vreodată.Este vorbă de un sportiv , nu era profesional însă se ocupa serios cu maratonul.A făcut un accident groaznic şi medicii nu îi dădeau prea mari şanse să se ridice din scaunul cu rotile.El fiind paralizat toată ziua la pat , putea să se folosească doar de raţiunea sa.Îşi închipuia cum făcea antrenamente  cîte 4 ore pe zi , şi aşa timp de 5 luni a făcut-o.Pintr-o minune el s-a recuperat.A ieşit din spital cu vreo o săptămână înainte de marele maraton de 42 de km.Fără nici un fel de pregătire timp de jumate de an , el a insistat să participe , pentru că spunea că s-a antrenat intensiv.Toţi ştiau că e doar o glumă şi se temeau pentru el ca să nu ajungă să alerge nici măcar 2 km.Minune!!! , el a câştigat maratonul , devansându-i pe cei care s-au antrenat chiar un an pentru acest maraton.Mai tîrziu l-a întrebarea unui reporter despre cum a reuşit aşa ceva , el a spus cum a fost şi a povestit despre antrenamentele care le făcea cu ajutorul raţiunii.Toţi au rămas uimiţi!

Acum te întreb drag cititor, oare eşti mulţumit de felul în care decurge viaţa ta? Oare te mulţumeşti cu acel puţin care îl ai acum? Acum cînd ştii că au un potenţial uriaş şi că totul e foarte uşor şi depinde doar de tine, de ce să nu  încerci? Toată puterea noastră vine din interior , astfel ea poate fi controlată. Dacă îţi place să mergi afară şi să te plimbi prin  ploaie – atunci  făo , dacă îţi place să meditezi timp de o oră făo din nou şi din nou , nu ezita nici un moment din viaţa noastră.Dacă ai ajuns să citeşti articolul până aici mă bucur enorm pentru tine , chiar dacă nu te-am convins tu deja te gîndeşti la ceva bun , la învăţătura care am încercat să o scriu acum şi deja eşti  înainte multora, deja legea atracţiei lucrează pentru tine .Tu te-ai născut pentru a face ceva pentru lumea asta , pentru a oferi ceva mai bun , pentru a face tot ce îţi stă în puteri.Acum tu înţelegi , că tu eşti singur creator al  propriului destin , gîndeşte-te la posibilităţile la care îţi poate oferi ceea ce ai învăţat azi.Ce vei deveni şi cum vei fi mai departe începe chiar din ziua de azi.


Eşti foarte bun şi fenomenal de drăguţ , nu contează ce ai făcut pînă acum , în momentul în care tu începi a gîndi corect se va ivi în sfîrşit acel ceva din înăuntrul fiecăruia , o putere care e mai mare decît lumea , ea te va îndruma şi te va ajuta mereu, îţi va face tot binele din lume , sigur dacă tu nu o vei încurca...şi tot ce am spus mai spus e ADEVĂRAT.

Al vostru Dani Cojuhari

;]

Un comentariu:

  1. Un adevar evident pemtru acel 1% de bogatasi din lume si in acelasi timp un secret ascuns de cei care sunt cu ochii larg inchisi.

    RăspundețiȘtergere

Persoane interesate

Totalul afișărilor de pagină